
| Program de vizitare - Cetatea Neamt: | Taxa de vizitare - Cetatea Neamt: | Taxa foto-video: |
| 09:00 - 19:00 (vara) | 09:00 - 17:00 (iarna) | adulti: 5 lei | copii: 3 lei | 10 lei |
O realizare remarcabila a fazei Stefan cel Mare era noul pod de lemn. Noua cale de acces in cetate avea un traseu curbiliniar si era sprijinita pe 11 piloni de piatra de forma prismatica.
Elevatia podului era, probabil, sub forma de bolta zidita tot din piatra, ca si pilonii. Forma arcuita a podului, care este in mare parte paralel cu bastioanele, cat si lungimea sa (circa 80 m), ii obliga pe dusmani, atunci cand atacau, sa se expuna mai mult timp loviturilor aparatorilor cetatii.
Se crede ca orientarea podului ii obliga pe atacanti sa-si mute scutul din mana stanga in mana dreapta, ceea ce ducea la diminuarea atacului. Portiunea de pod dintre ultimul pilon si zidul bastionului era mobila, putand fi ridicata printr-un sistem de scripeti.
Evolutia tehnicii militare si a armamentului a determinat adaptarea fortificatiei la noile conditii. Lucrari de refacere s-au efectuat aici sub Stefan cel Mare, probabil in intervalul dintre lupta de la Vaslui si cea de la Razboieni – Valea Alba (ianuarie 1475- iulie 1476).
Vechea constructie a fost incadrata partial intr-o noua linie fortificata, intarita cu patru „bastei pline”, rotunjite, cu diametrul de circa 10 m. Noua curte alaturata fortului musatin avea o intindere de circa 80 m si o latime de circa 20 m; in interior au aparut mai multe constructii destinate in principal nevoilor garnizoanei.
Vechea intrare in cetate a devenit o poarta de legatura intre cele doua curti. Accesul principal a fost transferat la parterul turnului de nord – est si se facea prin doua poduri mobile asezate deasupra unei gropi in fata turnului. La intrarea in curtea exterioara au fost sapate doua gropi – capcane de plan rectangular.
Nucleul initial al Cetatii Neamt dateaza inainte de 1387. Ctitorul fortificatiei este considerat domnitorul Petru I Musat. In prima faza constructiva au aparut curtinele de piatra formand un plan patrulater; acest „careu de ziduri” e sprijinit de 14 contraforturi acoperite cu o copertina din blocuri de piatra de cariera cioplita.
La colturile fortului se inalta cate un turn. Pe latura de nord se gasea „poarta musatina” protejata de un sant de aparare sec. In curte era sapata o fantana pentru alimentarea cu apa a garnizoanei. In prima faza constructiva, fortificatia Neamtului nu avea alte constructii auxiliare, decat cele din interiorul turnurilor.
Caracterul plurifunctional al fortificatiilor de piatra este asigurat in mare masura de dependintele acestora. Ele raspund unor deziderate primare asigurand atat protectia cat si functionarea normala a organismului interior.
In proiectarea dependintelor primeaza caracterul functional. Cele mai importante functii ale acestor constructii sunt:
Toate se caracterizeaza prin trainicie si simplitate, avand un numar minim de perforatii in pereti. Fatadele sunt tratate fara pretentii: contrastul intre aspectul modest al dependintelor si monumentalitatea cetatilor este izbitor. In unele cazuri dependintele si incintele de zid ale fortaretelor apartin unor faze constructive diferite.
Sfatul domnesc era o institutie formata din marii boieri, cu si fara dregatorii, care impreuna cu clerul inalt, luau parte la conducerea tarii, alaturi de domn. Actele domniei nu aveau putere daca lipsea acordul membrilor sfatului, care apar in documente in partea finala, in asa numita lista de martori. Sfatul domnesc avea circa 20-30 de membri in Moldova si 10-15 in Tara Romaneasca.
Ordinea mentionarii in documente indica locul in cadrul sfatului domensc al fiecarui membru. De obicei marii proprietari de pamant erau primii membri ai sfatului. Alaturi de membrii familiei domnesti, acestia purtau titlul de pan sau jupan in Moldova, iar in Tara Romaneasca, de vlastel sau vel. Sfatul domensc il asista pe domn in toate chestiunile importante de politica interna si externa. Atributiile sfatului domnesc erau politice, fiscale si judecatoresti si se manifestau cu ocazia: confirmarii sau daruirii unei mosii, judecatilor (domnul nu putea judeca fara sfat), incheierea acordurilor cu tarile straine. Stefan cel Mare a intarit puterea domneasca, introducand in Sfatul domnesc si pe parcalabii cetatilor, (care erau numiti tot de domn).
Celor mai multi vizitatori ai palatelor si cetatilor domnesti le era ingaduita intrarea doar in spatiile de reprezentare (Divanul cel mare sau Sala cea mare, corespunzator Salii de sfat si judecata, alaturata).
Unora dintre ei, privilegiati prin rang sau inaltimea misiunii, le era permis accesul dincolo de linia care hotarnicea "publicul" de "privat". Intimitatea conversatiei si confidentialitatea pentru cele discutate erau asigurate de cercul restrans al participantilor si de "sediul" acestor convorbiri, mobilat familial, cunoscut si sub numele de "camera de taina".
Oastea a constituit una dintre cele mai importante verigi ale puterii monarhice. Perioada secolelor XIV – XVI este cea a marilor confruntari dintre Tarile Romane si Imperiul Otoman. De aceea domnia acorda organizarii militare o atentie deosebita.
Pot fi identificate doua categorii atunci cand aducem in discutie organizarea ostirii medievale si anume oastea mica, respectiv oastea mare.Oastea mica a domnului era formata din curteni, mici boieri si steagurile ridicate la porunca dregatorilor teritoriali domnesti, care luptau de obicei calari. Acestora li se adaugau steagurile boieresti.
In vremurile de mare primejdie se aduna asa numita oaste mare la care lua parte cate un ostean de la fiecare gospodarie taraneasca, inclusiv taranii dependenti ce locuiau pe pamanturile boieresti si manastiresti. Intreaga ostire se afla sub comanda domnului.
Turnul de sud-est al Cetatii Neamt este cunoscut si sub numele de neagra temnita, intrucat aici erau aruncati, se pare, atunci cand nu erau executati, tradatorii, criminalii, diversi infractori periculosi, sfarsitul acestora fiind stiut dinainte: moarte prin infometare, frig si intuneric.
In prezent, in incaperile de la nivelurile 1 si 2 ale negrei temnite se odihnesc ramasitele pamantesti ale catorva zeci de anonimi din evul mediu (plaiesi sau calugari, romani moldoveni sau de alte natii, oameni de rand sau boieri, aparatori sau dusmani ai cetatii, tineri si varstnici) care s-au descoperit pe aceste locuri cu prilejul cercetarilor arheologice.
Majoritatea fortificatiilor de piatra, construite cu sprijinul domnesc in scopul apararii tarii de dusmanii din afara, erau inzestrate cu lacasuri de cult crestine. La Cetatea Neamt s–a ales solutia cu un paraclis inzidit.
Paraclisele inzidite, adosate unor ziduri exterioare ale forturilor se caracterizeaza prin dimensiuni modeste si existenta doar a altarului si naosului.
In acest caz se impune revizuirea raporturilor traditionale dintre „utilitas” si „simbol”, deoarece primeaza solutii arhitectonice adaptate cerintelor de aparare. Chiar si in aceste conditii severe, cand parametrii sai constructivi si estetici sunt subordonati necesitatilor de aparare, inregistram imagini de marca, sclipiri arhitecturale, rodul maiestriei unor mesteri medievali talentati.
In putinele lor aparitii publice, sotiile de voievod trebuiau sa se supuna acelorasi rigori ale vietii de curte – placute, fara indoiala, pentru o femeie – adica exigentei de a se invesmanta elegant si de a purta podoabele (asa cum ne arata picturile murale, broderiile ori miniaturile din manuscris) cu valoare in primul rand simbolica.
Astfel, Maria Voichita, a treia sotie a lui Stefan cel Mare, „unul din cele dintai chipuri de Doamne ale Moldovei” apare cu coroana asezata pe un val lung, cu o mantie bizantina si cu papuci de culoare rosie, imperiala.
Imbracate cu fast, purtand coroane si supraveghindu–si fetele (baietii fiind grupati in preajma tatalui) aceste Doamne dau replica sotilor lor si intregesc simetric tablourile votive in care ctitorii inchina Divinitatii si prezinta posteritatii chivotul zidirii lor.
Drept este ca mai vechii moldoveni stiau sa manance – din opera lui Sadoveanu aflam ca pe masa Domnului, prepelita era la mare cinste. Invalite in frunze de tei, se frigeau in tigla la jeratic de fag; si tot acolo aflam de colacii proaspeti si de claponul gatit la cratita.
Asta pentru a nu mai aminti potrocul de curcan, stufatul de clapon, rata cu curechi, gasca fripta sau alivencile pe care le regreta mai tarziu Kogalniceanu o data cu patrunderea in Moldova a bucatariei frantuzesti.
… Si cum la o mancare buna, se cuvine si o bautura potrivita aflam ca moldovenii „sunt glumeti si veseli; ceea ce au pe suflet le sta si pe buze; dar asa cum uita usor dusmaniile, tot asa nu tin multa vreme nici prietenia. De bautura nu au prea multa greata, dar nici nu-i sunt plecati peste masura.
Desfatarea lor cea mai mare este sa petreaca in ospete (…). Atata ca nu au obicei sa faca petreceri in fiece zi, ci numai la sarbatori sau cand e vreme rea, iarna, cand gerul sileste oamenii sa se stea pe acasa si sa – si incalzeasca madularele cu vin. Rachiul nu – l iubeste nimeni, afara de ostean; ceilalti beau numai un pahar inainte de masa.” - Dimitrie Cantemir
Cercetarile arheologice efectuate la Cetatea Neamt in anii premergatori restaurarii din perioada 1968-1972 au prilejuit descoperirea unor importante materiale numismatice din secolul al XVII-lea.
Monetaria din Cetatea Neamt, care a functionat clandestin pana in 1672, cand Gheorghe Duca a fost mazilit pentru emiterea de bani falsi, a fost localizata indeosebi pe baza monedelor si a resturilor de arama rezultate din baterea acestora.
Tezaurul descoperit in curtea exterioara contine monede emise de regii Poloniei, Prusiei, Ducatele Germane si Austria, intre 1622 si 1698.
Dregatoria de parcalab a existat in toate provinciile romanesti, insa sensul si importanta ei au variat dupa epoca si provincie, in documentele de limba latina parcalabul fiind denumit capitaneus sau castellanus. Parcalabii au fost printre cei mai vechi dregatori, sub Stefan cel Mare luand parte la sfatul domnesc. In actele medievale apar la loc de frunte, dupa marele vornic.
Odata cu decaderea cetatilor, dregatoria a decazut si ea, desi in a doua jumatate a secolului al XVII-lea s-au numit parcalabii la toate targurile si cetatile. In afara de atributiile militare, parcalabii au avut atributii judecatoresti si administrative inca din secolul al XV-lea, cand puterea exercitata de ei in cetati semana cu suveranitatea domnului.
Pedepsele date autorilor infractiunilor consemnate in documentele medievale - respectiv: viclenia, neascultarea, talharia si furtul, moartea de om, infractiunile impotriva moralei si religiei (rapirea de fete, bigamia, biandria, sacrilegiul, erezia, sodomia), marturia mincinoasa (limba stramba), denuntarea calomioasa (sudalma mare), loviri si raniri simple, vatamari corporale (ucisaturi), sfada, insultele s.a. - concretizate cu retinerea raufacatorilor, ca si prizonierii de razboi capturati cu prilejul diverselor confruntari militare, au impus amenajarea unor spatii speciale pentru "gazduirea" acestora la cetate.
Inchisoarea de aici nu putea fi altfel decat cele aflate in alte obiective similare din evul mediu, caracterizate prin conditii de detentie foarte vitrege, unde foamea, frigul si intunericul duceau la pierderea sanatatii incarceratilor.